Burying the book
They gathered to bury the books.
Let us forget slowly and surely.
Let us make a plan for collective silence.
Let us bury those who wrote the books.
Let us bury those who read them.
The chamomile flower does not learn the alphabet.
The flower of the wax cherry tree does not know The Odyssey.
The fawn does not spend time in the lab to learn the theory of relativity.
The baby starling knows that the metaphor cannot be eaten.
Let us bury the books.
If we lose a war, so be it
we sign the peace treaty and we start again,
both the victors and the vanquished
share a sense of direct fulfilment.
They gathered to bury the books.
They dance around the wide hole
some door-to-door salesmen
admitting their collective failure:
forgive us for selling
paper wings to angels
can you hear how skeletons grow inside the children?
the biological clocks are ticking at random
we can replace them conveniently
we are the ones who will invade the universe
leaving this earth that has become
an enormous grave we are now placing the books on top of it
heavy, heavy stones to anchor the impermanence
to eternity;
we are the new world
emerging from the old world of homo sapiens
we are the new people
born out of the stupor of the universal night
the difference between our planet and
the other planets in the solar system
is that here on earth we have knives, pliers, nails
crosses, gloves, money, umbrellas, cars, fishing tools,
crushing mills, phones, floor cleaning liquid etc.
that don’t exist on the other planets,
we will have to take them with us
when we move there permanently;
but if only the suggestion
“don’t walk on the grass”
had still be written on the ground after a disaster
the human civilisation would be restored
although it’s not known
if the universe would still allow it
if God would tolerate
such parasites.
Let us bury, let us bury the books.
Let us forget slowly and surely.
Let us make a plan for collective silence.
Let us bury those who wrote the books.
Let us bury those who read them.
The artistic community
This is a house full of poems.
Father poem, mother poem, child poem.
Poems are hanging on the walls.
On a table poem a piece of poem waits
for the cleaver poem to chop it into pieces of poem
that will be placed on a baking pan poem
that will be brutally pushed into
the oven poem
Father poem sits firmly on a chair poem
and reads poems from a newspaper.
He’s wearing glasses poem
looking like a disused harlequin.
The child poem broke a poem and now
picks up the shards:
no, don’t throw poetry down the kitchen sink
you’ll clog the drain poem,
mother poem shouts.
Someone is knocking on the door poem:
the neighbours’ child came
to borrow two poems
(“only until Tuesday, father said!”)
Mother poem wraps up two poems
pats him on the head
(you’re a big boy!)
and suddenly moved by the seduction of art
in our little community
tells him gently:
you can keep one of the poems
it’s our little contribution
to the sense of futility that connects us.
Some kind of moan, some kind of scream
I was invited to read poems to some young people from a deaf-mute school
a sign language interpreter had to explain my poems to those born without feeling the
sweetness or the bitterness of words on their lips
they were told in sign language that they are looking at a poet
that’s someone who works with the fabric of words to turn a world of sound
into new patterns
that poetry is setting words free when a too great internal pressure
makes them suffer, some kind of moan,
some kind of scream,
the word in poetry is like a bee that
goes into your ear
and makes shrill sounds
that can only be understood
if you remember that bees make honey
that is sweet,
that trickles through your senses in the blood
like a music
what is music? I’ve explained it some other time
-and the sign language interpreter
leaned expressively on the long neck of a violin
like a toreador on the throat of a wounded
bull
the blood still throbbing, weaker and weaker,
further and further-
the poet, said the interpreter, is a wordsmith,
he takes a word and polishes it
removes the asperities, sharp ridges,
edges, it gives it a definite shape,
he takes the word water, for example, and makes it flow until the reader senses
the danger of drowning
and calls for help.
Then the interpreter invited me to read
some of my poems
while the young people watched me intently: I saw in their eyes the scream
I saw in their eyes the bee drowned in honey I saw in their eyes the throat
of the wounded bull
I saw the black water.
I watched them for a long time,
I removed the sweat from my heart
and closed the book.
And the sign language interpreter conveyed to the young listeners that, in closing, the poet
wanted to tell them
that poetry, oftentimes,
does not need words.
Îngroparea cărții
S-au adunat să îngroape cărțile.
Să uităm încet și sigur.
Să facem un plan de uitat în comun.
Să-i îngropăm pe cei care au scris cărțile.
Să-i îngropăm pe cei care le-au citit.
Floarea de mușețel nu învață alfabetul.
Floarea de corcoduș nu știe Odiseea.
Puiul de cerb nu stă în laborator să învețe teoria relativității.
Puiul de vrabie știe că metafora nu e de mâncare.
Să îngropăm cărțile.
Dacă pierdem un război, nu e nimic
semnăm pacea și o luăm de la capăt,
și cei care câștigă și cei care pierd
au sentimentul împlinirii nemijlocite.
S-au adunat să îngroape cărțile.
Dansează în jurul gropii largi
par niște comis voiajori
care își recunosc eșecul:
să fim iertați că am vândut
îngerilor aripi de hîrtie
auziți cum cresc scheletele în copii?
ceasurile biologice ticăie alandala
vi le putem schimba convenabil
suntem cei care vom invada universul
părăsind pământul acesta care a devenit
un uriaș mormânt deasupra punem cărțile acum
lespezi grele grele care vor fixa vremelnicia
în eternitate;
noi suntem lumea nouă
care se trage din vechea lume sapiens
noi suntem noul popor
ce se naște din narcoza nopții universale
diferența dintre planeta noastră și
celelalte planete din sistemul solar
este că aici pe pământ avem cuțite, clești, cuie
cruci, mănuși, bani, umbrele, mașini, unelte de pescuit,
concasoare, telefoane, soluții de curățat parchetul etc.
pe când pe celelalte planete așa ceva nu există,
va trebui să le exportăm acolo
mutându-ne definitiv;
dar dacă numai îndemnul
”nu călcați iarba”
ar rămâne scris pe pământ după un cataclism
ar putea fi refăcută civilizația omenească
deși nu se știe
dacă universul ar mai îngădui
dacă Dumnezeu și-ar mai face în cârd
cu asemenea paraziți.
Să îngropăm, să îngropăm cărțile.
Să uităm încet și sigur.
Să facem un plan de uitat în comun.
Să-i îngropăm pe cei care au scris cărțile.
Să-i îngropăm pe cei care le-au citit.
Comunitatea artistică
E o casă plină de poeme.
Tata poem, mama poem, copilul poem.
Pe pereţi sunt atîrnate poeme.
Pe o masă poem o bucată de poem aşteaptă
satârul poem să-l împartă în bucăţi de poem
care vor fi puse pe o tavă poem
care va fi împinsă brutal pe fundul
cuptorului poem.
Tata poem stă înfipt într-un scaun poem
şi citeşte poeme dintr-un ziar.
Are ochelarii poem pe nas
parcă e o paiaţă scoasă din uz.
Copilul poem a spart un poem şi acum
adună cioburile:
vai, nu arunca poezia la chiuvetă
că se înfundă canalul poem,
strigă mama poem.
Bătăi în uşa poem:
copilul vecinilor a venit
să împrumute două poeme
(„numai pînă marţi, a spus tata!”)
Mama poem îi împachetează două poeme
îl mîngîie pe creştet
(ce mare te-ai făcut!)
şi brusc înduioşată de tentaţia artei
în mica noastră comunitate
îi spune cu voce domoală:
pe unul dintre poeme puteţi să-l păstraţi
e mica noastră contribuţie la
sentimentul de zădărnicie care ne leagă.
Un fel de geamăt, un fel de țipăt
Am fost invitat să citesc poezie unor tineri de la o școală de surdo-muți
un interpret în limbajul mimico-gestual trebuia să facă înțeleasă poezia mea pentru cei care
s-au născut fără mierea sau fierea cuvântului pe buze
li s-a explicat în limbajul semnelor că în fața lor este un poet
adică cineva care lucrează cu materia cuvintelor ca să recompună lumea de sunete din jur
în tipare noi,
că poezia este ceea ce eliberează cuvintele atunci când o presiune interioară prea mare le face
să sufere, un fel de geamăt,
un fel de țipăt,
cuvântul în poezie este ca o albină care
îți intră în ureche
și scoate sunete dezarticulate
care devin înțelese doar dacă
te gândești că albina face miere
care e dulce,
care se prelinge prin simțuri în sânge
ca o muzică
ce este muzica? v-am explicat altădată
– și interpretul mimico-gestual
s-a lăsat demonstrativ pe gâtul prelung al unei viori
ca un toreador pe gâtul taurului
înjunghiat
sângele încă pulsa, tot mai slab,
tot mai departe –
poetul, le-a mai spus interpretul
în limbajul mimico-gestual, este un sculptor în cuvânt,
el ia un cuvânt și îl șlefuiește
îi îndepărtează asperitățile, muchiile,
colțurile, îi dă forma lucrurilor,
ia cuvântul apă, de exemplu și îl face să curgă până când cititorul simte că este în pericol de
înec
și strigă după ajutor.
Apoi interpretul m-a invitat să citesc
din poeziile mele
în timp ce tinerii mă țintuiau cu privirile lor: vedeam în ochii lor țipătul
vedeam în ochii lor albina sufocată de miere vedeam în ochii lor gâtul taurului înjunghiat
vedeam apa neagră.
I-am privit îndelung,
mi-am șters sudoarea de pe inimă
și am închis cartea.
Iar interpretul mimico-gestual le-a transmis tinerilor auditori că poetul a vrut să vă spună în
încheiere
că poezia, cel mai adesea,
nu are nevoie de cuvinte.
ADRIAN ALUI GHEORGHE is a Romanian poet, novelist and essayist. He is the recipient of numerous literary prizes, most notably the Prize of the Romanian Union of Writers for his collection of poems The fallen angel (2001) and novel Laika (2015). His work has been translated in various languages including French, English, Russian, Chinese, Serbian, German, Italian.
CRISTINA SAVIN, PhD Translation Studies (Monash University) is a translator working from French and Romanian into English. She is the French-to-English translator of Marie Lion and philosopher Marcel Gauchet. She completed the translation of eight plays for a Compendium of 19th century French literature. Cristina has translated the works of eight Romanian authors. Her translations are featured in English language journals in Australia, Europe and the United States, including Cordite Poetry Review, The AALITRA Review, Poetry in Process, Coolabah Journal, Oomph Press, Bordertown.
